Cele mai bune aparate de aer conditionat portabile – ghid si recomandari

Aparatele de aer condiționat portabile sunt la foarte mare căutare anul acesta, deoarece montarea și instalarea precum și portabilitatea unui aparat de aer condiționat clasic este uneori greoaie iar suprafețele pe care le acoperă acestea sunt de cele mai multe ori mici; aici apare și problema de compartimentare a apartamentului sa a casei. Soluția cea mai eficientă pentru a avea răcoare sau aer condiționat în orice încăpere, este alegerea unui aparat de aer condționat portabil.

Pentru ca tu să alegi unul din cele mai bune aparate de aer condționat portabile, am decis să scriu acest artico de tip ghid sau cum îl alegi pe cel mai bun; am să includ la final și câteva recomandări de cele mai bune aparate portabile.

Cât de bune sunt aparatele de aer condționat portabile ?

Din experiența mea pe care am avut-o pe când lucram la o firmă care vindea și monta aparate de aer condiționat și din părerile celor care le montau, precum și experiența clienților, aparatele de aer condționat sunt la fel de eficiente ca și cele clasice; nu există nici o diferență cu privire la putere, suprafață de lucru și programe. Acestea funcționează pe același principiu (cu agent frigorific), fără ca el să mai aibă piese din exterior, care de cele mai multe ori necesită instalare specializată.

Funcție de preț și modele, aceste aparate de aer condționat portabile au o capacitate BTU de la 7000 și ajunge ușor până la 16.000 BTU; cu alte cuvinte, valori suficiente pentru un apartament sau casă. Desigur, aceste aparate portabile de aer condiționat se pretează cel mai bine la suprafețe mai mici, unde posibilitatea de montare a unui aparat clasic este mai grea sau aproape inexistentă. Așadar, aparatele portabile de aer condiționat sunt foarte bune și se comportă la fel ca și cele clasice; au același randament la același nivel de specificații.

Cum se montează un aparat portabil de aer condiționat ?

Dacă alegi un astfel de model, trebuie să ai în vedere o priză pentru alimentare și un gol pentru a pune gura de aerisire a aparatului. Majoritatea aparatelor vin la pachet cu un furtun flexibil de evacuare, pe care trebuie să îl poziționezi undeva la exteriorul locuinței; Cu alte cuvinte, acesta nu necesită montearea specializată, ci doar un furtun flexibil și o sursă de alimentare. Se poate poziționat pe orice tip de suprafață, deoarece acesta are în dortare un sistem de roți prietenoase cu parchetul sau cu gresia.

Recomand acest tip de furtun, deoarece are sistem special de împiedicare a căldurii să revină pe furtunul flexibil. Majoritatea au inclus în pachet acest model de furtun, iar altele nu; recomand să verifici atunci când comanzi.

La fiecare model este specificat dacă are în cutie acest model de furtun; nu recomand unul improvizat, deoarece acesta poate scăpa aer sau nu are sistem fix de prindere în aparat.

Ce alegem: aparat portabil de aer condiționat sau aparat de aer condiționat clasic ?

Părerile sunt împărțite la acest capitol; majoritatea recomandă un aparat de aer clasic, deoarece apare ideea de: instalezi un aparat pe perete și nu mai ai treabă cu el; îl instalezi in living sau pe hol. Cealaltă parte de oameni preferă să mai mute aparatul de aer condiționat din următoarele motive:

  • pur și simplu vrei să schimbi poziționarea acestuia/pe alt perete sau în altă cameră
  • uneori aparatele de aer condiționat clasice au design mai puțin plăcut
  • aparare problema atunci când faci o renovare în cameră și vei avea din nou de lucru cu el
  • nu face față să aducă răcoare în dormitor – spre exemplu
  • lipsa spațiului de montare a unui aparat de aer condționat clasic/pe perete
  • costuri mult mai mari raportate la prețul aparatului în cazul celor clasice

Plus multe alte motive pentru cele portabile.  Dacă aș fi pus în situația în care să îmi cumpăr acum un aparat de aer condiționat pentru apartamentul meu, cu siguranță aș alege unul portabil, deoarece pe viitor, dacă o să am un copil și nu doresc să îi afectez sănătata cu unul clasic. Dacă vrei să modifici poziția acestuia, o poți face rapid și simplu.

Care sunt avantajele unui aparat de aer condiționat portabil ?

După cum spuneam și mai sus, manevrabilitate și decizia de poziționare sunt elementele cheie ale acestor modele. Singurul minus mic ar fi necesitatea de montare a unui burlan/tub felxibil pentru evacuarea aerului; dar comparativ cu un aparat de aer clasic, care ajunge să coste și 4-500 lei la montare, punerea unui tub flexibil la exterior trebuie să fie la un preț foarte mic.

Avantajele adevărate ale aparatelor portabile de aer condiționat sunt următoarele:

  • consum redus de energie electrică față de cele conveționale
  • programe eficiente de dezumidificare clasică a aerului
  • niveluri de zgomot considerabil reduse față de cele clasice
  • durabilitate mai lungă datorită agentului termic care poate fi înlocuit la timp
  • prețul este de cele mai mule ori mai accesibil

Cu acestea spuse, nu cred că mai intră vre-o îndoială în a alege un aparat de aer condiționat pentru apartamentul tău; beneficiile sunt multiple, iar rezulate poate fi unul extrem de dorit. Cei care au ales un aparat portabil de aer condiționat sunt foarte bucuroși că au scăpat de montarea unui aparat clasic și de costurile care țin de preț și montare.

Mai jos am să fac câteva recomandări cu privire la câteva din cele mai bune modele de aparate de aer portabile de pe piață. Toate vin echipate cu burlan/tub flexibil pentru evacuarea aerului viciat; acestea sunt vândute oficial, la cel mai mic preț de pe piață !

Top 3 cele mai bune aparate portabile de aer condiționat

1. Aer conditionat portabil Trotec PAC 2000E

  • model cu o capacitate de 7.200 BTU
  • perfect pentru apartamente de maxim 40 mp/spații comerciale
  • debit de 330mc/oră – schimbă aerul cald foarte rapid
  • sistem de evacuare/burlan inclus în pachet
  • telecomandă pentru programare inclusă
  • peste 23 de cumprători mulțumiți
  • cel mai bun preț/calitate
  • verifică aici prețul 

 

2. Aer conditionat portabil Meaco MC Series

  • model cu o capacitate de 8000 BTU
  • funcție specială de încălzire a aerului
  • funcție de dezumidificare a aerului
  • deisgn modern și construcție solidă
  • kit de evacuare aer cald inclus
  • sleep mode
  • unul din cele mai silențioase modele din gamă
  • verifică prețul aici

 

3. Aer conditionat portabil Trotec PAC 2010 E

 

  • capacitate de 7.200 BTU
  • perfect pentru spații de până la 65-70 mp
  • sistem de direcționare a aerului
  • filtru de aer demontabil
  • filtre speciale pentru aer
  • funcții de timer și sleep
  • 3 trepte de ventilare
  • capacitate de 1l/oră la dezumidificare
  • calitate preț excelent
  • verifică prețul aici

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.